Un loc aparte de pelerinaj pentru crestini si nu numai, Manastirea Cetaţuia din Iasi, cucereste vizitatorul prin simplitate, armonia arhitecturii si ciudatul vant ce arareori conteneste pe varful dealului unde a fost inaltata. Manastirea poarta cu ea un aer vechi, tocmai din timpul domnitorului Gheorghe Duca, care este de altfel si ctitorul sau. Ridicat intre anii 1669 si 1672, complexul manastiresc imita modelul Bisericii Sf. Trei Ierarhi, din punct de vedere al structurii. Monumentul este reprezentativ pentru arta feudala moldoveneasca a sec. al XVII-lea. Aici a funcţionat si o tipografie greceasca. Zidurile au o inaltime de pana la 7 metri si o grosime de 1,40 metri. Sala gotica, cuhnea, clopotul mare si mic din anul 1669, casa domneasca si chiliile sunt punctele de atractie pentru pelerini, afara de biserica. Dintre toate, sala gotica se distinge. Luminata prin 11 ferestre, sala gotica are plasate in axul principal doua coloane octogonale din piatra, decorate la jumatate cu un brau brancovinesc. In prezent, s-a pastrat doar o parte dintr-o fresca. Prea puţini stiu ca pe deasupra dealului Cetaţuii Aurel Vlaicu si-a ales primul zbor.


Aproape toate cele necesare hranei sunt obtinute de pe domeniul manastiresc. Manastirea are, pe langa o gradina de legume si zarzavaturi pentru care se fac lucrari de irigare, o ciupercarie, dar momentan sistata, si o plantaţie de 6 hectare de vită-de-vie, dar si cateva hectare destinate cultivarii cerealelor sau faneturilor pentru animale (vaci, pasari si porci). Pe viitor, se urmareste a se face o linie de imbuteliere a vinului cunoscut ca vin liturgic manastiresc. De altfel, in beciul de sub Sala Gotica, se afla Masa Tacerii, un loc impresionant pentru oaspeţii manastirii. Mai mult, arata egumenul Arsenie Hanganu, in aceasta primavara se va înlocui iarba cu gazon şi se va achizitiona un sistem de stropit. Deja s-a inceput plantarea de trandafiri, tuia si brazi argintii pentru a infrumuseta curtea manastirii. Lucrarile de primavara sunt in plina desfasurare. Pe de alta parte, s-a reusit construirea catorva camere pentru pelerini. Ospitalitatea manastirii se dovedeste indiferent ca esti cunoscut sau nu. Ajuns la manastire pe la orele amiezii, am fost indrumat imediat la bucatarie, sa iau mai întai masa si mai apoi sa întreb ce am de întrebat. O mancare de post foarte gustoasa, dar mai ales o paine atat de bună, coapta la manastire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *